Spre deosebire de ucraineni, care sunt recunoscuți ca aparținând „Eu-lui” european, palestinienii rămân supuși unor reprezentări stigmatizatoare, în ciuda suferinței îndelungate din cauza ocupației israeliene și a întreprinderii coloniale.
Situația din teritoriile palestiniene ocupate a alunecat înapoi, într-un nou ciclu de tensiuni și violențe sporite în ultimele luni, și mai mult de la începutul anului 2023.
În timp ce această evoluție nu este o surpriză pentru majoritatea observatorilor, ceea ce este izbitor este atitudinea din ce în ce mai dezechilibrată a statelor occidentale și, în special, a europenilor de obicei mai „echidistanți”.
Deși multe exemple pot fi derivate din evenimente recente, un exemplu este deosebit de ilustrativ pentru această tendință.
La 26 ianuarie, o operațiune militară israeliană în tabăra de refugiați Jenin a avut ca rezultat moartea a nouă palestinieni și rănirea a încă 20. În seara următoare, un palestinian i-a atacat pe evreii israelieni care părăseau o sinagogă dintr-o colonie ilegală israeliană, ucigând șapte și rănind mai mulți. La acest al doilea eveniment, reacția Uniunii Europene (UE) a venit rapid pe 28 ianuarie. Prin vocea Înaltului său Reprezentant (ÎR), UE a spus că este „îngrozită” de aceste „atacuri teroriste înfricoșătoare” și a condamnat ferm aceste „acte fără sens de violență și ură”.
Reacția europeană la primul eveniment a urmat câteva minute mai târziu, adică la mai bine de 48 de ore după ce a avut loc. În declarația sa, Înaltul Reprezentant a menționat numărul palestinienilor uciși și răniți „în timpul unei operațiuni conduse de Forțele de Apărare Israeliene”.
Deși a recunoscut că de la începutul anului 30 de palestinieni au fost uciși, Înaltul Reprezentant a subliniat, totuși, că UE „recunoaște pe deplin preocupările legitime de securitate ale Israelului, așa cum demonstrează ultimele atacuri teroriste”, solicitând doar ca forța letală să fie folosită numai ca o ultimă soluție.
Destul de tipice reacțiilor diplomaților europeni și ale presei „mainstream” privind afacerile israeliano-palestiniene, aceste două afirmații trădează amploarea perspectivei „orientaliste” (cu referire la conceptul dezvoltat de Edward Said) pe care țările europene continuă să o aibă asupra Orientul Mijlociu, tragediile și victimele sale. Acest contrast este cu atât mai revelator cu cât aceleași țări mobilizează, în același timp, tot mai multe mijloace pentru a ajuta o altă populație, ucrainenii, care se confruntă cu agresiunea militară rusă.
Aici nu se pune sub semnul întrebării legitimitatea luptei ucrainene sau relevanța sprijinului acordat acestei țări asediate, ci mai degrabă o chestiune a atitudinilor europene față de palestinieni. Din punctul de vedere al dreptului internațional, ambele situații din Ucraina și Palestina sunt caracterizate de o ocupație de facto și de folosirea ilegală a puterii militare de către un stat pentru a stabili controlul asupra altui teritoriu și populație.
Dar care sunt prejudecățile cognitive care determină diplomațiile și opiniile europene să interpreteze aceste două conflicte în moduri vizibil opuse?
Fapte pe teren
Impasul grav din teritoriile palestiniene este foarte bine documentat. Procesul de pace israeliano-palestinian, vechi de trei decenii, lansat la Oslo în septembrie 1993 nu a permis palestinienilor să facă progrese către autodeterminare.
Dimpotrivă, speranța ridicată de abordarea „pământ pentru pace” pare mai iluzorie ca niciodată. Cu încălcarea directă a dreptului internațional și, în special, a Convențiilor de la Geneva, colonizarea israeliană a teritoriilor palestiniene a crescut considerabil. La începutul anului 2023, numărul coloniilor israeliene a ajuns la 132 de așezări „legale” și la 147 de așezări „ilegale”, potrivit statisticilor Peace Now.
Numărul coloniștilor israelieni a crescut de la 116.300 în 1993 la 465.400 în 2021. Anunțurile recente ale guvernului Netanyahu promit mai multe.
Palestinienii sunt prinși în Gaza și Cisiordania, unde „gardul de securitate” israelian, considerat ilegal de un aviz consultativ din 2004 al Curții Internaționale de Justiție, fragmentează comunitățile și invadează teritorii care ar trebui să rămână palestiniene.
Odată cu progresele tehnologice, viețile palestinienilor sunt mai mult ca niciodată marcate de izolare, supraveghere și control. Accesul lor la apă și pământ este limitat, la fel ca și mobilitatea lor. Demolările de case și infrastructură palestiniene sunt obișnuite, în special în Ierusalimul de Est.
În plus, violența comisă atât de forțele israeliene, cât și de coloniști în teritoriile palestiniene scapă în mare măsură de orice formă de responsabilitate. Raidul violent al coloniștilor în orașul Huwwara din 26 februarie este încă o consecință a impunității statului israelian.
De-a lungul anilor, s-au ridicat voci pentru a alerta diplomații și mass-media occidentale cu privire la situația palestinienilor și la violența cu care se confruntă. Mai multe rapoarte au documentat practicile israeliene care constituie crime de apartheid și persecuție împotriva palestinienilor, inclusiv B’Tselem, un ONG israelian.
În octombrie 2022, o comisie independentă înființată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a investigat, de asemenea, violența cu mai multe fațete suferite de palestinieni, cerând membrilor ONU să-și îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional. Inutil până acum.
„Eu-l” israelian și „celălalt” palestinian
Orbirea țărilor europene față de situația palestiniană sub ocupația israeliană poate fi explicată printr-o convergență a intereselor și acceptarea narațiunii israeliene.
Există într-adevăr multe interese „raționale” care pot determina țările europene să ignore încălcarea structurală a dreptului internațional de către Israel. Israelul nu este doar o țară foarte dezvoltată, bine integrată în globalizarea economică și financiară, dar este și foarte avansat în domeniile high-tech legate de industriile de apărare și supraveghere.
Descoperirea resurselor de gaze în estul Mediteranei și capacitatea Israelului de a se afirma ca stat lider în răspunsul la pandemia de Covid-19 i-au întărit statura internațională. Altfel spus, Israelul aparține aceluiași club de țări dezvoltate și bogate, iar comerțul, schimburile și cooperarea cu acesta sunt foarte apreciate.
Dincolo de aceste interese, țările europene continuă să citească situația din Palestina prin narațiunea israeliană care a justificat-o constant ca o consecință a „terorismului” palestinian.
Diferența de tip de violență exercitată de israelieni și, respectiv, de palestinieni permite spațiu amplu pentru această narațiune. Într-adevăr, vârfurile violenței pe scară largă au fost ocazionale după reprimarea celei de-a Doua Intifade, iar majoritatea acțiunilor letale ale Israelului împotriva palestinienilor sunt de obicei limitate și le permite guvernelor și presei europene să privească în altă parte.
Astfel, violența zilnică non-direct letală a ocupației și controlul asupra teritoriilor și vieților palestiniene sunt ignorate în mod confortabil. În schimb, folosirea de către palestinieni a oricăror mijloace violente împotriva ocupației este încadrată automat în termeni terorisți și înțeleasă doar ca violență nepermisă care alimentează narațiunea israeliană.
Deși atentatele sinucigașe cu bombă au devenit rare, atacurile cu cuțite, împușcături, loviri de mașini sau rachete sunt, prin urmare, percepute de opinia publică occidentală nu atât ca mijlocul celor slabi împotriva celor puternici, ci cel al barbarilor împotriva celor civilizați.
Cu toate acestea, indiferent de importanța lor, interesele raționale și adoptarea narațiunii israeliene cu privire la terorism și ocupație nu pot explica amploarea empatiei europene față de guvernele israeliene din ce în ce mai gregare. Puterea părtinirii orientaliste oferă o cheie explicativă complementară foarte utilă.
O părtinire orientalistă
În cartea sa din 1979 „Orientalism”, Edward Said, profesor de literatură comparată de origine palestiniană, a deconstruit viziuni despre Orient deținute de puterile coloniale și de aparatele diplomatice contemporane care le sunt moștenitorii.
Această lucrare revoluționară a contribuit semnificativ la o teorie critică apărută atunci în științele sociale: post-colonialismul, care este interesat de persistența dominației occidentale asupra restului lumii, în special prin discursurile produse de centrul occidental și raporturile de putere rezultate.
Acest cadru analitic oferă chei interesante pentru înțelegerea forțelor cognitive și discursive care stau la baza abordărilor occidentale ale Orientului Mijlociu. Aceste dinamici sunt modelate de orientalism, susține Said cu putere, care se bazează pe postulatul superiorității materiale și morale occidentale care se hrănește cu deprecierea societăților și culturilor orientale.
Din această superioritate decurge legitimarea practicilor coloniale și apoi hegemonice ale puterilor occidentale cu privire la un Orient tratat ca „Celălalt” subaltern politic și cultural. Această alterizare a societăților orientale este prelungită de o percepție negativă a membrilor acestora, bazată pe esențializarea anumitor caractere și comportamente.
Imaginea femeii musulmane dominate, neputincioasă și în așteptarea mântuirii din Occident, sau cea a arabului violent și criminal, oferă exemple ilustrative care au fost deja deconstruite de mulți cercetători.
Născut din istoria europeană din mâinile evreilor europeni, statul israelian a pretins că este și a fost perceput foarte devreme ca fiind creat după imaginea Occidentului. Succesele sale militare, susținute de know-how și mijloace occidentale, și realizările sale economice și științifice, grație inserției sale în rețelele economiei globalizate, nu au făcut decât să întărească această identificare.
Datorită acestor dinamici de identificare care se hrănesc din aceeași poziție de superioritate culturală și morală în raport cu un mediu care se presupune că este ostil în mod liber și a cărui violență justifică politicile dure, Israelul se bucură de un sprijin neclintit occidental. Între timp, palestinienii nu reușesc să apară ca altceva decât o populație închisă la orice compromis, radicală și violentă în revendicările și practicile sale.
Spre deosebire de ucraineni, care sunt recunoscuți ca aparținând „Eu-lui” european, palestinienii rămân supuși unor reprezentări stigmatizante, în ciuda suferinței îndelungate din cauza ocupației militare israeliene și a întreprinderii coloniale.
Până în prezent, niciuna dintre luptele palestiniene nu a fost înțeleasă și percepută ca legitimă de către diplomațiile occidentale. Mai sensibile la victimele și narațiunile israeliene, aceste diplomații contribuie, în cele din urmă, la consolidarea politicilor represive și coloniale ale guvernelor israeliene din ce în ce mai extremiste și, prin urmare, la perpetuarea violenței, dar și la resentimentele populațiilor din Orientul Mijlociu împotriva lor.
Conflictul din Ucraina și reacțiile occidentale la acesta contribuie la dezvăluirea, mai clar ca niciodată, a amplorii narațiunilor și reprezentărilor orientaliste pe care se bazează standardele duble ale Occidentului.
Prin amabilitatea Elena Aoun, Jeremy Dieudonne / Middle East Eye
Solidaritate România-Palestina 