Cu ocazia comemorării a 75 de ani de la Nakba – Catastrofa poporului palestinian, Duminică, 14 Mai 2023, de la ora 12:00 la ora 15:00, pe platoul statuilor din Piața Universității din București se va desfășura un Miting pentru libertatea poporului palestinian în care vom cere încetarea ocupației și a apartheidului israelian.
După 75 de ani de la Nakba, mecanismele de apartheid care favorizează strămutarea forțată actuală a populației native din Palestina istorică sunt moștenite de la cele pe baza cărora a fost creat Israelul în 1948.
Dogma sionistă pe baza căreia a avut loc Nakba și care funcționează și astăzi este aceea a transferului forțat al poporului palestinian prin înrădăcinarea dominației israeliano-evreiești și ștergerea și înlocuirea acestuia cu o comunitate de coloniști străini.
Între 1947 și 1949, forțele sioniste au distrus cel puțin 531 de orașe și sate palestiniene și au comis uciderea a aproximativ 15.000 de palestinieni, în cel puțin 70 de masacre. Mai mult de jumătate din populația palestiniană a devenit refugiată sau a fost strămutată, după ce a fost transferată cu forța din casele și pământurile sale.
Astăzi, poporul palestinian încă poartă semnele Nakba. 15 milioane de palestinieni sunt împrăștiați în lume. 5.6 milioane locuiesc în Teritoriul Palestinian Ocupat (OPT), 1,9 milioane trăiesc pe teritoriul care a devenit Israel în 1948, și 7.5 milioane în exil și diaspora.
Pe măsură ce ne apropiem de a 75-a comemorare a Nakba, fiecare palestinian rămâne expus riscului de transfer forțat. Încorporat în regimul colonialist de tip settler și apartheid al Israelului, acesta continuă să-și pună în aplicare politicile și practicile ilegale împotriva palestinienilor, care includ nu doar eliminarea fizică directă, ci și însuşirea resurselor naturale, expulzarea și refuzarea dreptului de şedere, demolările de case şi planificarea şi zonarea discriminatorie.
Arsenalul de instrumente de apartheid al Israelului funcționează pentru a consolida un mediu coercitiv pentru palestinieni, oriunde s-ar afla aceștia.
În Palestina, în fiecare an, mii de palestinieni sunt răniți de utilizarea sistematică și excesivă a forței de către forțele de ocupație israeliene, inclusiv în timpul demonstrațiilor pașnice, chiar și împotriva credincioșilor care vin să se roage la Moscheea Al-Aqsa, printre altele. Sute sunt schilodiți și răniți cu gloanțe acoperite cu cauciuc și cu muniție de război, gaze lacrimogene și bombe sonore.
De la începutul acestui an și până la 15 Martie, 80 de palestinieni au fost uciși de forțele apartheidului israelian și coloniștii săi.
Fâșia Gaza este atacată fără discernământ în asalturile militare israeliene, majoritatea victimelor acestora fiind compusă din civili nevinovați, inclusiv un număr mare de copii.
Cetățenii palestinieni ai Israelului sunt reprimați și arestați violent de către Poliția israeliană în timpul demonstrațiilor din diferite orașe palestiniene din interiorul Liniei Verzi și vizați de incitarea rasistă la violență și crime motivate de ură ale israelienilor.
Opresiunea și represiunea care au loc pe tot teritoriul Palestinei, așa cum a existat înainte de crearea Israelului, nu face decât să amintească lumii, astăzi, că rănile Nakba din 1948 încă urmează să fie vindecate. Nakba nu s-a încheiat în 1948, ci continuă neîncetat.
Zeci de familii din cartierele Ierusalimului de Est ocupat, inclusiv din Orașul Vechi, se confruntă cu un risc iminent de evacuare forțată din caselor lor. Aceeași lege discriminatorie a proprietății absenților din 1950, care a împiedicat întoarcerea refugiaților palestinieni și a asigurat exproprierea lor sistematică, continuă să fie invocată pentru a deposeda și a transfera forțat palestinienii din cartierele Ierusalimului de Est ocupat, ca Sheikh Jarrah și Silwan, printre altele, în încălcarea normelor internaționale.
Lupta locuitorilor palestinieni din Ierusalimul de Est este doar un exemplu de acaparare graduală a pământului în beneficiul populației israeliano-evreiești. Guvernele israeliene încearcă să anexeze alte părți din Cisiordania ocupată, încălcând dreptul internațional.
Coloniile israeliene construite pe pământ palestinian, numără între 600.000 și 750.000 de coloniști, aproximativ 11% din totalul populației evreiești israeliene, care trăiesc în cel puțin 250 de așezări și avanposturi construite de guvernul israelian și coloniștii israelieni în Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est. Ei trăiesc dincolo de granițele „recunoscute internațional” ale statului lor, pe pământul palestinian pe care Israelul l-a ocupat militar în 1967 și continuă să îl ocupe până astăzi.
Exproprierea pământului ocupat și transferul pe acesta a populației ocupantului constituie, conform dreptului internațional, o crimă de război. Totodată, aceasta este parte a caracterului suprematist genocidar, încă de la înființarea sa, a statului de apartheid israelian.
Cu toate că refugiații palestinieni și cei strămutați în interior au dreptul colectiv de a se întoarce la casele și proprietățile lor, un drept ferm înrădăcinat în dreptul internațional al drepturilor omului și care a fost reafirmat în mod constant de numeroase rezoluții ale Națiunilor Unite, începând cu Rezoluția 194 a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 11 decembrie 1948, Israelul refuză să îl aplice.
Dealtfel, cele mai mari organizații pentru drepturile omului, Amnesty International și Human Rights Watch, precum și cel mai mare grup israelian, B’tselem, în rapoartele lor privind apartheidul israelian, au subliniat faptul că încălcarea de către Israel a dreptului la întoarcere al palestinienilor este parte a politicii sale suprematiste rasial încă de la înființarea sa, în 1948.
Cu toate acestea, comunitatea internațională nu a reușit, în ultimii 75 de ani, să impună respectarea dreptului la întoarcere al refugiaților palestinieni, la restituirea proprietății și la compensare. Deși represiunea a atins un nivel fără precedent și deci, comunitatea internațională nu ar trebui să rămână tăcută, totuși aceasta, ca întreg, practic continuă să ofere legitimitate și impunitate regimului de apartheid al Israelului.
Decizia Curții Penale Internaționale de a afirma jurisdicția teritorială deplină a Curții asupra teritoriului palestinian ocupat oferă o oportunitate critică de a remedia 75 de ani de politici și practici de transfer forțat. Conform Statutului de la Roma, transferurile forțate de populație constituie crime de război și un act inuman de apartheid, ca o crimă împotriva umanității. Responsabilitatea pentru crimele Israelului trebuie urmărită în conformitate cu căile prevăzute de dreptul internațional, altfel, sistemul de drept internațional ar fi ca și nul.
Încălcările flagrante ale dreptului internațional de către Israel și suprimarea dreptului poporului palestinian la autodeterminare sunt ilustrația cea mai evidentă că proiectul sionist este o întreprindere colonială eșuată. 75 de ani de Nakba în desfășurare nu au reușit să ștergă poporul palestinian, unitatea și atașamentul față de pământurile sale din memoria colectivă. Poporul palestinian în ansamblu continuă să fie statornic, demonstrând și susținând în mod colectiv dreptul de a fi și că lumea nu poate sta deoparte și privi.
În timp ce urmează să comemoreze pentru a 75-a oară ziua Nakba, ziua Catastrofei, palestinienii continuă să-și ridice vocile și să reziste regimului colonialist și de apartheid al Israelului.
Dacă reprezentanții noștri și guvernele noastre continuă să tacă, să faciliteze ori chiar să sponsorizeze această crimă îngrozitoare comisă de entitatea sionistă asupra poporului palestinian, noi, ca cetățeni, ca ființe care pretindem că suntem conectați și că ne raportăm la umanitate, avem datoria de face vocea poporului palestinian auzită și de a îl susține în lupta sa pentru eliberare.
Această luptă nu este doar pentru libertatea, demnitatea și pacea poporului palestinian, ci și pentru libertatea, demnitatea și pacea noastră.
Solidaritate România-Palestina 