Prima întâlnire a lui Cristian, voluntar Solidaritate România-Palestina, în recenta sa vizită în Țara Sfântă, a fost cu Tamar, femeia care prin fotografiile sale arată lumii suferința pe care palestinienii o îndură sub ocupația israeliană.
Deși luasem bilete de avion încă din luna noiembrie a anului trecut, abia cu doar 36 de ore înainte de zbor am reușit să aranjez lucrurile pentru a pleca, și aceasta scurtând vizita de la 7 la 4 zile. Nu mai vorbisem până atunci cu Tamar. Ca toți urmăritorii săi, îi admir efortul și mă cutremur văzând fotografiile sale, uneori însoțite de o scurtă descriere, pe care le publică pe Facebook.
Având în vedere că cea mai mare parte a acestora sunt făcute la Qalandiya Checkpoint, credeam că locuiește în apropriere de acesta, probabil Ierusalim. I-am scris pe Messenger că, dacă este posibil, doresc să o întâlnesc, și a rămas să stabilim detaliile în dimineața zilei sosirii mele.
Așadar, la ieșirea din aeroport, pe la 9:30 dimineață, i-am cerut adresa. Surpinzător pentru mine, destinația era Nes Ționa (Wadi El Khanin, „Valea Trandafirilor”, în arabă), un oraș situat la 15 km de Tel Aviv. Am ales traseul tren + autobuz recomandat de Google Maps și am plecat la drum. Amândouă au avut întârzieri semnificative, totuși, am ajuns în puțin peste o oră.
Tamar Fleishman este membru al grupului anti-ocupație Machsomwatch. Ea documentează evenimentele de la punctele de control militare israeliene dintre Ierusalim și Ramallah. Rapoartele, fotografiile și videoclipurile ei pot fi găsite pe website-ul organizației.
„Profunzimea răului cauzat fiecărui aspect al vieții palestinienilor nu poate fi văzută de la Tel Aviv, Haifa sau Beer Sheva. Cu lipsa unei acoperiri media corecte, publicul israelian a fost incapabil să urmărească preluarea sistematică de către stat a pământurilor palestiniene (anexare de facto); să înțeleagă și poate chiar să se identifice cu soarta oamenilor, umiliți și neputincioși, care nu își pot controla propriul destin și nici nu-și pot proteja proprietățile, copiii și familiile. Palestinienii sunt vulnerabili, oricine le poate arde câmpurile și le poate tăia livezile de măslini, poate face ravagii noaptea pe străzile satelor lor, să intimideze, poate să amenințe și să rănească fără a fi făcut răspunzător și, în nenumărate cazuri, toate acestea cu susținerea armatei și a statului însuși.
Mergem în orice loc accesibil în interiorul Teritoriilor Ocupate: numeroasele și diferitele puncte de control militare; sate palestiniene în zone îndepărtate și apropiate; comunitățile de păstori persecutați din zone îndepărtate și instanțele militare unde palestinienii sunt judecați. De la început, am scris și am documentat ceea ce am văzut, auzit și înțeles. Informațiile pe care le colectăm sunt postate pe website-ul nostru și trimise membrilor Knesset-ului și jurnaliştilor – pentru că, cu cât mai mulți palestinieni au fost răniți, cu atât mai puține media israeliene au raportat acest lucru. Iar odată cu tăcerea presei s-a mărit lipsa de interes a publicului față de realitățile dure ale ocupației cu care este complice.
Observăm cu durere cât de distructivă este ocupația pentru propriii noștri copii, soldații care doar „execută ordine” în timpul serviciului militar. Ne-am luat asupra noastră să relatăm realitatea Ocupației, să facem cunoscut și să transmitem publicului israelian neștiutor ceea ce se petrece la doar câteva minute de casele sale și în numele său”,
își descrie misiunea grupul, coagulat în 2001, și care numără astăzi aproximativ 500 de femei, toate evreice.
De asemenea, Tamar Fleishman este membră a „Coalition of Women for Peace” și documentaristă voluntară în „Breaking the Silence”. Publică adesea în The Palestine Chronicle, sub titlul „Povestiri din Qalandiya” experiențele dramatice la care sunt supuși palestinienii la punctul de control militar israelian, observate de ea. Și, în fiecare sâmbătă, postează pe Facebook o fotografie făcută la Qalandiya Checkpoint , cu titlul „Un zâmbet de Șabat”. Astfel am cunoscut-o, virtual, și noi.
Tamar surprinde imagini emoționante ale calvarului prin care sunt forțați să treacă palestinienii, inclusiv ale copiilor, ale celor aflați în tranzit prin punctul de control israelian și ale celor care sunt nevoiți să își câștige existența, pentru ei și familiile lor, vânzând apă, alimente sau diverse lucruri în aria acestuia.
Dacă o imagine vorbește mai mult decât o mie de cuvinte, fotografiile lui Tamar Fleishman fac exact asta: vorbesc despre suferințele și umilințele zilnice la care sunt supuși palestinienii, care sunt ascunse de mass-media pentru a nu fi conștientizate de publicul larg, inclusiv cel intern, și sanctionate cu măsurile corespunzătoare de către comunitatea internațională pentru a face responsabil Israelul și a pune capăt ocupației sale și a tratamentului său brutal asupra palestinienilor.
Eu, neavând stofă de scriitor sau jurnalist, nu pot decât să încurajez pe oricine este, cu adevărat, una din cele două, să contacteze MachsomWatch sau direct pe Tamar. Pot intra în universul dramei și suferinței palestiniene, un univers care, de fapt, relevă, in același timp, ignoranța, neputința și lașitatea noastră, a tuturor celorlalți.
Pentru că nu este admisibil, ca ființe care ne pretindem a fi conectate la umanitate și că ne raportăm la aceasta, să tolerăm această opresiune îngrozitoare asupra altor ființe umane. Mai mult, ar trebui să reflectăm mai adânc, pentru că toți suntem, mai mult sau mai puțin, palestineni.
După ce am fost primit în casa lor – o premieră pentru mine, aceea de a mă afla în casa unor evrei israelieni – am stat de vorbă în timp ce am savurat o cafea pe terasă. Apoi m-au invitat să servim prânzul – o altă premieră pentru mine și aceasta, de a lua masa în casa unor evrei israelieni. M-am simțit la fel de bine ca în casa unei familii palestiniene.
Biroul lui Tamar reflectă preocupările și activitățile sale zilnice, muncă voluntară constantă în cadrul sau pentru organizațiile israeliene care se opun ocupației și încălcărilor drepturilor palestinienilor. Multe dintre fotografiile sale sunt fixate pe bibliotecă și în jurul mesei de lucru.
„Este anormal să existe atâta suferință, trebuie să o facem cunoscută, să ne implicăm. Am fost arestată de trei ori. O dată, doi polițiști mi-au bătut la ușă și m-au dus la de secție, deși eu nu comisesem nicio crimă” a spus ea.
„Copiii care își câștigă existența în Qalandia și o parte dintre cei care tranzitează punctul de control mă cunosc. La început, părinții copiilor nu prea erau de acord cu faptul că le făceam fotografii copiilor lor; în timp relația noastră a evoluat, acum chiar și cei pe care eu nu îi cunosc, mă știu, îmi spun pe nume și îmi cer să le fac o fotografie” , a adăugat Tamar.
„Unul dintre acești copii fost arestat de soldații israelieni pentru că a tras deoparte gardurile de metal care impiedicau oamenii să tranziteze punctul de control pentru a ajunge la Ierusalim. A fost condamnat la închisoare. Practic, acolo a devenit adult.”
Lângă această femeie sensibilă la suferința aproapelui său, stă un bărbat la fel de civilizat. Soțul său, Pniel, o sprijină mutual pe Tamar în eforturile sale. Am dorit să o întâlnesc personal pentru a arăta publicului larg că populația israeliană nu poate acuzată, ca întreg, de crimele pe care statul israelian le comite asupra palestinienilor. Ca oriunde în altă parte a lumii, inclusiv în România, oamenii care sesizează abnormalul se implică, înspre binele societății.
În luna noiembrie a anului trecut, la Ramallah, când am fost onorat de către Fundația „Doamna Pământului”, cineva m-a întrebat dacă îl cunosc personal pe Raed Arafat. I-am răspuns că nu l-am întâlnit niciodată, dar că, cu siguranță, aspirațiile noastre se întâlnesc undeva, într-un punct.
La fel se întâmplă și cu cei care ne întâlnim, cei mai mulți fără să ne cunoaștem, la manifestările pentru drepturile omului ale palestinienilor. Viziunea noastră despre o societate justă este comună; știm că oprimarea celor fără de putere ne dezumanizează și conștientizăm faptul că, până la urmă, libertatea palestinienilor este și libertatea noastră.
Aspirațiile pentru o lume mai bună unesc oamenii, chiar dacă nu se cunosc ori se află la mii de kilometri distanță. Originea etnică, religia, statutul social sau orice altă diferență nu au nicio relevanță într-o comunitate în care prevalează respectul față de celălalt.
Aceasta creează o societate cu adevărat liberă, echitabilă și prosperă.
Pentru Solidaritate România-Palestina, Cristian Popescu
Duminică, 14 Mai 2023, de la ora 12:00 la ora 15:00, pe platoul statuilor din Piața Universității din București (Bulevardul Regina Elisabeta nr.3), Miting pentru libertatea poporului palestinian
Solidaritate România-Palestina 