De zeci de ani, entitatea sionistă comite crime de război înspăimântătoare. Comunitatea internațională nu a făcut nimic pentru a le opri.
De-a lungul celor 73 de ani de existență, entitatea sionistă a încălcat neîncetat dreptul internațional. Și nu numai în Palestina. Are o istorie lungă și bine documentată a încălcărilor drepturilor omului și a crimelor de război și în Liban.
Și aici, Organizația Națiunilor Unite a urmărit în mare măsură în tăcere cum Israelul a vizat comunitățile civile și facilitățile ONU, a folosit arme de război interzise și a participat la masacre împotriva femeilor și copiilor lipsiți de apărare.
În 1982, armata israeliană a invadat Libanul sub pretextul de a răspunde la atacurile Organizației de Eliberare a Palestinei (OEP), care la acea vreme avea sediul în Beirut. Războiul civil libanez a oferit o acoperire convenabilă pentru violența israeliană îndreptată împotriva civililor libanezi și palestinieni, deopotrivă.
Pentru a alunga OEP, Israelul a declanșat un atac barbar asupra Beirutului pe cale aeriană și maritimă, în timp ce a întrerupt aprovizionarea cu alimente, apă și electricitate.
În timpul asediului de două luni, Israel a bombardat „cinci clădiri ale ONU, 134 de ambasade sau reședințe diplomatice, șase spitale sau clinici, un institut mental, Banca Centrală, cinci hoteluri, Crucea Roșie, mass-media libaneze și străine și nenumărate reședințe private”.
S-a estimat că între 6 iunie și 25 august în acel an, atacul israelian a ucis peste 17.000 de libanezi și palestinieni, majoritatea civili. La sfârșitul lunii, președintele SUA, Ronald Reagan, a numit crimele „holocaust” într-un telefon furios adresat primului ministru israelian.
În timp ce lumea a urmărit crimele în masă cu groază, s-au întreprins puține acțiuni pentru a interveni. Asta i-a încurajat pe israelieni să meargă și mai departe.
La o lună după evacuarea a luptătorilor OEP din Liban, armata israeliană a ocupat Beirutul, înconjurând taberele de refugiați palestinieni, Sabra și Shatila.
Documentele recent declasificate din arhivele israeliene spun că guvernul SUA a fost stânjenit cu privire la ceea ce ar putea face israelienii și aliații lor.
Trimisul special al SUA, Morris Draper, însărcinat să obțină retragerea armatei israeliene din Beirut de Vest, s-a întâlnit cu oficialii israelieni la Ierusalim în 17 septembrie. Acolo, ministrul de externe Yitzhak Shamir a susținut că 2.000 de „teroriști” înarmați au rămas în Beirut de Vest.
Ministrul apărării, Ariel Sharon, a escaladat în mod caracteristic lucrurile. „Există mii de teroriști în Beirut”, a declarat el pentru trimisul SUA, ignorându-i cererea ca forțele israeliene să se retragă: „Este interesul dvs. să rămână acolo?”
Ariel Sharon, zis de atunci „Măcelarul din Beirut”, a fost chiar mai dur, afirmând: „Deci, îi vom ucide. Nu vor fi lăsați acolo. Nu îi veți salva. Nu veți salva aceste grupuri ale terorismului internațional [sic]”. Din nou, trimisul SUA nu s-a împotrivit la aceste cuvinte îngrozitoare bazate pe o minciună.
Pe 16 septembrie, extremiștii falangiști creștini, sprijiniți de israelieni, au intrat în lagăre torturând, violând, mutilând și ucigând peste 3.000 de civili palestinieni, mulți dintre ei femei, copii și vârstnici.
La sfârșitul anului 1982, Adunarea Generală a ONU a declarat măcelul un act de genocid, condamnând Israelul în „cei mai puternici termeni pentru masacrul pe scară largă a civililor palestinieni din lagărele de refugiați Sabra și Shatila”.
Cu toate acestea, comunitatea internațională, ONU sau vreun alt organism internațional, nu au luat vreodată măsuri împotriva Israelului sau a reprezentanților acestuia.
Solidaritate România-Palestina 